Până nu vei reuși să-ți conștientizezi subconștientul, acesta îți va călăuzi viața și tu vei crede că e soarta.
Carl Jung
Psihoterapia online, se bazează pe același concept ca cea convențională în cabinet, doar că folosește comunicarea la distanță prin Internet. Psihoterapia online este o alternativă viabilă atunci când psihoterapia traditională este mai greu accesibila. Este confidențială, eficientă, nu necesită eforturi suplimentare și se adresează persoanelor care nu au curajul să treacă pragul unui cabinet de psihoterapie, celor care sunt departe de casă (ex: românii din Diaspora), persoanelor foarte ocupate care preferă să nu piardă timpul în trafic, celor care doresc să lucreze cu un psihoterapeut din altă localitate, etc.. Pentru toate aceaste categorii de persoane, psihoterapia online este singura variantă prin care se poate avea acces la un bun profesionist.
Conform cercetărilor efectuate în ultimii ani psihoterapia online poate fi la fel de eficientă ca și psihoterapia practicată în cabinet. Distanța de comunicare între un terapeut și client nu este un concept nou fiind folosită de psihoterapeuți din cele mai vechi timpuri. Spre exemplu Sigmund Freud, cel care a pus bazele psihoterapiei, comunica prin scrisori cu pacienții săi aflați la distanță. Odată cu apariția internetului au apărut si grupurile online de ajutorare reciprocă iar creșterea continuă a consilierii și a serviciilor de sănătate mintală în mediul online a condus la înființarea în 1997 a Societății Internaționale pentru Sănătate Mintală Online(ISMHO).
Psihoterapia contribuie la reducerea stresului, îmbunătățirea calității vieții, crearea de relații sănătoase, eliminarea anxietății, depresiei vinovăției, rușinii, abuzului emoțional și nu în ultimul rând, te ajută să faci pace cu trecutul tău.
Ședința se desfășoară online conform programării prealabile, prin aplicația Skype( sau orice altă aplicație prin care ne putem vedea și auzi). Sedința dureaza 50 de minute iar tariful unei ședințe este de 250 Lei respectiv 50 de minute și 350 Lei în cazul psihoterapiei de cuplu. Plata se efectuează facil, prin intermediul unui card/transfer bancar, cu min. 30 de min. înainte de ora stabilită în momentul programării.
Pasul 1
Fii sincer cu tine și cu psihoterapeutul.
Trebuie să împărtășiți cu sinceritate gândurile, sentimentele și experiențele. Psihoterapia se bazează pe o comunicare sinceră, în care clienții sunt capabili să vorbească și să audă adevăruri uneori dureroase. În terapie, spre deosebire de celelate relații, a fi cinstit este mai util, mai eficace și mai adecvat decât să fii politicos, frumos, plăcut sau inteligent. Fără un feedback cinstit, progresul nu poate avea loc. Terapeuții nu sunt detectoare de minciună; ei nu pot forța adevărul de la tine și ei nu îți pot citi mintea. Terapia funcționează numai dacă iti asumi si te angajezi in acest proces. În caz contrar, probabil îți pierzi timpul și un lucru pe care niciunul dintre noi nu-l are cu adevărat este timpul de pierdut.
Pasul 2
Implică-te în terapie!
Terapia funcționează cel mai bine atunci când începi să practici în restul săptămânii ce ai învățat în ședința de terapie. Nu îți fie teamă să spui tot ce gândești sau simți, în terapie sunt acceptate, chiar recomandate. Discută cu psihoterapeutul despre conștientizările tale. Ia timp pentru a explora cine ești, ce simți si de ce faci ceea ce faci. Vorbește cu psihoterapeutul tău despre cum te simți în terapie, ce nu îți place, ce te deranjază, ce simți în relația cu el deoarece cel mai important predictor al succesului în terapie este alianța terapeutică. Terapia este un proces activ și necesită efort. Nu poți doar să stai și să aștepți să iti spună/facă psihoterapeutul ceva și situația să se schimbe. Trebuie să participi, să comunici și să lucrezi.
Pasul 3
Fii fericit!
După ce ți-ai atins obiectivul sărbătorește și bucură-te de realizările, deprinderile pe care le-ai obținut și folosește mai departe strategiile și metodele pe care le-ai învățat. Acum că ești în armonie cu sinele tău, ai curajul să îți urmezi visele, îți dai voie să te distrezi, să te bucuri de viață să te simți bine cu tine însuți. De acum încolo iubește-te necondiționat! Aceasta este fundația pe care ne susținem pentru a ne crea viața. Fără ea, suntem slabi. Puterea noastră personală este strâns legată de temelia noastră, de iubirea de sine necondiționată. Nu uita că fericirea înseamnă să trăiești așa cum îți dorești așa că, stă în puterea ta să îți creezi viața la care visezi indiferent ce spun cei din jurul tău.
Confidențialitatea este foarte importantă pentru mine!
Toate problemele pe care le discutăm, precum și informațiile cu privire la diagnosticul și tratamentul psihologic, se află sub protecția relației speciale, privilegiate, dintre client și psihoterapeut. Divulgarea de către psihologi/psihoterapeuți a unor informații ce le-au fost încredințate de către client sau de care au luat cunoștință în virtutea profesiei, este interzisă, dacă acest lucru este de natura a încălca clauza confidențialității…află mai mult