
Bună, sunt Alina Alexandrescu
Life-coach, psiholog clinician și psihoterapeut membru al Colegiului Psihologilor din România cu drept de liberă practică în psihoterapie integrativă, COD RUP: 21432.
Iubesc ceea ce fac și îmi practic profesia cu bucurie, pentru mine este o onoare și un privilegiu să joc un rol în poveștile oamenilor și să îi ajut să își schimbe viața. Citesc, particip constant la cursuri de specialitate și mă pregătesc continuu să pot fi de un real ajutor oamenilor care vin înspre mine. Te aștept în cabinetul meu unde vei găsi un mediu securizat în care te voi însoți pe drumul tău spre autocunoaștere, vindecare, găsirea propriului adevăr și îndeplinirea obiectivelor.
Cel mai important element în succesul terapiei/consilierii îl constituie relația terapeutică fundamentată pe respect, încredere, confidenţialitate, acceptare, căldură și autenticitate. Abordarea mea este integrativă, bazată pe importanța relațională, iar în cadrul ședințelor folosesc metode și tehnici personalizate pentru fiecare în parte deoarece știu că fiecare persoană este unică, are propria sa personalitate și propria sa poveste de viață.
Abordarea mea psihoterapeutică
Psihoterapia integrativă este o abordare relațională, caldă, empatică, apărută în ultimii zeci de ani, este centrată pe persoană și pune în prim plan relația terapeutică. Este o terapie care acționează asupra trăirilor persoanei care ajunge să se cunoască și să își gestioneze gândurile, emoțiile și senzațiile. Acționând asupra lor acesta ajunge să își poată controla și dezvolta existența.
Abordarea integrativă oferă o viziune nouă, amplă despre tratamentul psihoterapeutic. Plecând de la viziunea sistemică a fiinţei umane, de la conceptul corp-minte-spirit, se obţine o înţelegere unitară a complexităţii fiinţei umane.
Este o terapie relațională de lungă durată unde fiecare persoană primește susținere, timpul și spațiul personal necesar pentru a se dezvolta iar terapeutul devine gradual un obiect transformațional, care ajută la crearea unor experiențe reparatorii pentru traumele emoționale. Terapeutul ajută persoana să asimileze și să integreze relația și experiența terapeutică. O relație emoțională corectă ulterior devine un model pentru pacient care, după ce și-a însușit abilitățile, va transfera modelul de relație emoţională corectă în toate domeniile din viața sa.
De ce „psihoterapia sinelui”
Tema principală a abordării terapeutice o reprezintă dezvoltarea sinelui în relație, în una sau mai multe dimensiuni: relația sinelui cu corpul, relația sinelui cu sinele (spațiul intrapsihic), relația sinelui cu alții (inter-personal), din punct de vedere intercultural; relația sinelui cu natura; relația sinelui cu transcendența și spiritual. Schimbarea, în psihoterapie, poate să apară într-una sau mai multe relații ale Sinelui, motiv pentru care accentul pus pe dezvoltarea Sinelui este foarte mare în psihoterapia integrativă.
Vă mulțumesc tuturor celor care ați venit să lucrăm împreună și vouă, celor pe care urmează să vă cunosc.