Perfecționismul clasic se organizează în jurul calității rezultatului. Standardele sunt ridicate, iar nemulțumirea apare atunci când performanța nu atinge standardul dorit. Anxietatea este legată de performanță ca atare. Ceea ce descriu aici este diferit. Nu este vorba despre calitatea rezultatului, ci despre o organizare identitară mai profundă: valoarea de sine devine dependentă de utilitate. Nu „ceea ce am făcut nu este suficient de bun”, ci „dacă nu produc, nu ajut sau nu sunt necesară, nu sunt suficient de valoroasă.”…